Revenim cu informatii despre creditele imobiliare, pentru ca ele sunt motorul industriei in care noi functionam, iar ceea ce s-a intamplat cu cateva zile in urma in Parlamentul European, reprezinta un ajutor important pentru cei care vor sa-si cumpere o casa cu credit.
Despre creditele imobiliare la Strasbourg
Cu 596 voturi pentru, 65 impotriva si 31 de abtineri, a trecut textul de lege care ntine reguli menite sa protejeze si sa informeze beneficiarii in privinta riscurilor de a contracta creditele imobiliare. Se evita astfel situatii de criza, ca in anul 2008, cand a pornit din Statele Unite ale Americii, lovind apoi Europa cu o violenta nebanuita, tocmai din necunoasterea de catre clientii care contracteaza creditele imobiliare.
Noile prevederi europene
Prevederile din textul aprobat acum au fost propuse de catre Comisia Europeana inca din 2011, tocmai pentru ca europenii care cumpara locuinte sa fie mai bine informati cu privire la riscuri, pentru ca trebuie sa ne amintim, crizele din Irlanda si Spania au fost si ele efecte ale spargerii unor bule speculative. Principala prevedere care vine in ajutorul clientilor este aceea ca beneficiarii creditelor imobiliare sa primeasca fise tehnice standardizate, care sa contina informatii obligatorii, referitoare la dobanzi si riscuri, pentru a putea compara.
Noi opinam ca este important sa stiti aceste lucruri, cum la fel de important este sa stiti si care sunt noile conditii de creditare dicutate la Strasbourg. Pe scurt, institutiile bancare se vor feri sa acorde finantare unor clienti care risca sa aiba dificultati de rambursare, iar proiectul aprobat de Parlamentul European prevede ca Autoritatea Bancara Europeana (EBA) va putea ancheta incalcarile acestor reguli si sa ceara autoritatilor competente din statele membre remedierea deficientelor.